Toponomia zonei

 

Toponomia Vaii Cugirului - a zonei Sibot.


La Chip / u(Şibot). în mai multe documente ce fac referire la pământurile bisericeşti ale

Şibotului, datate Între anii 1 844-1 868. apare toponimul La Chipu (La Chipu Rendu Beltil, cu

variantele La Cypu Rendu Belti şi La Typu (fn Hotam din Szusz La Tyipu Sibothului, Pamântul la

Tyepu Sibothului, Holda in Rindu Tyipului ultimele, cel mai probabil, transcrise greşit. Toponimul

este greu de localizat exact În funcţie de toponimia actuală, schimbată pe parcursul unui secol şi

jumătate. Cu toate acestea, Într-o lucrare recentă, este semnalat faptul că şibotenii numesc locul unde a

fost ridicată În vechime statuia lui Pavel Chinezul La Chip. Precizări precum In Hotaru din Szusz sau

numărul cadastral apropiat cu cel al locului Cânepişte sugerează situarea sa în hotarul de sud al satului,

cu alte cuvinte În zona presupusă ridicării monumetului medieval. Dacă toponimul reflectă tradiţia

şibotenilor asupra înfăţişării primului monument, este un lucru ce poate cu greu să fie dovedit,

deocamdată".

La Heiuri (Şibot). Locul numit astfel se află pe prima terasă din dreapta văii Cugirului, în

teritoriul numit fn Telini, dar fără să putem preciza exact în ce zonă. Toponimul indică existenţa unor

locuri de casă, cel mai probabil construcţii dispărute, cu sensul de sat părăsit.

Polgradia (Balomiru de Câmp).

Consultarea unor documente de arhivă inedite, referitoare la localităţile de pe Valea Cugirului,

ne-a prilejuit surpriza de a descoperi informaţii interesante sub aspect istorico-arheologic, consemnate

în secolul al XIX-lea. Din raţiunile bisericii greco-catolice a Balomirului, pe anii 1846, 1848 şi dintr-o

notabilitate pe anul 1863 poate fi extras un toponim ce merită a fi discutat in răndurile de faţă. Astfel,

la 1846 este pomenit locul numit "Plolgradia in Szatu Veryu a Ioane Kudser. Doi ani mai târziu, la

1848, aflăm despre posesia unui notar, anume "D. Amon Balomiri Notarasu Polgradia. Peste 15

ani, la 1863 este datată o notabilitate, din care rezumăm unnătoarele: "Sau cumperatu in anulu 1859

totu prin subscrisulu ca Curatoru primariu 40 de ferdele de varu pe sama Sf Biserici, pastrandusa

acela varu in Polgradia Biserici .

Din aceste însemnări reiese in evidenţă toponimul Polgradia, cu o formă probabil greşită de

transcriere Plolgradia, între anii 1846-1863. Localizarea foarte exactă a acestuia e mai greu de stabilit,

Însă, in linii destul de aproximative, aria de circumscriere este delimitată la zona nord-estică a

hotarului localităţii, undeva intre vatra satului şi Mureş. Localizarea este înlesnită de insemnarea din

anul 1846, unde se vorbeşte de Plolgradia in Szatu Veryu, ceea ce ne arată că aceasta se găsea în cotul

larg al Mureşului, numit şi azi de localnici Satu Vechi sau Fundoaie". Ar putea exista obiecţia, că neam

afla, in fapt, in faţa unei progradi, cum ar putea tenta, mai ales, menţiunea din anul 1863, unde

apare specificat Polgradia Biserici. însă, În cazul din urmă, credem că este vorba de o posesiune a

Bisericii asupra unei părţi din hotarul numit Polgradia, pe locul vechiului sat. Astăzi, sub toponimul

Progadie, sătenii desemnează cimitirul nou, aflat în extremitatea nord-estică a vetrei actuale, nu foarte

departe de Satu Vechi. În opinia noastră, în cazul de faţă avem de-a face cu o etimologie populară, prin

care vechiul toponim Polgradia, cu vechiul sens uitat, se transfonnă intr-unul pe înţelesul modern,

actual, Progadie.

Atât rădăcina Po/- cât şi terminatia - grad (ia) sunt de orgine slavă. Prima s-ar putea traduce

prin Câmp, aici având exemple precum Kosovopo/je (Câmp"/ Mier/ei) sau o traducere În documentele

slave a oraşului Câmpu/ung, care devine Do/gopof6. O altă posibilă variantă ar fi cea a traducerii prin

Poiană, documentat În toponimia românească prin nume precum Polieni sau Po/nicul (În Moldova), la

care s-au mai păstrat Încă 1 din grupul vechi slav lja ce compuneau odinioară cuvântul Poljana. Cât

priveşte terminaţia - gradia ea derivă desigur de la slav. grad (oraş) la care s-a alăturat grupul - ia,

caz ce particularizează toponimul nostru, spre deosebire de toponimele terminate În grad

transilvănene: Ţeligrad, Bălgrad şi Moigrad sau toponimul Grad (Divici), de pe linia Dunării". În

acord cu aceste observaţii ar putea fi avansată o încercare de traduce a toponimului Po/gradia prin

Cetatea / Oraşul de Câmpie

Rimetea (Balomiru de Câmp) - toponim atestat documentar În anul 1847 În hotarul

Balomirului, fără a-i cunoaşte astăzi localizarea. Din punct de vedere etimologic, acesta indică fie un

loc ce a fost sălaş pentru un pustnic sau un călugăr, fie, într-o altă interpretare, ar însemna "loc deşert,

pustiu"". Dacă acceptăm prima variantă, toponimul ar căpăta o valenţă aparte, ce ne trimite în sfera

ipotezelor privind posibilitatea prezenţei pe respectivul loc a unui loc de rugăciune.

Sălişte / Silişte (Balomiru de Câmp) - toponimul se găseşte În hotarul localităţii

Balomiru de Câmp, in partea estică a vetrei actuale a satului, În zona de vărsare a râului Cugir in

Mureş. Acesta indică existenţa, in locul respectiv, a unor ruine sau a vetrei unui vechi sat

Etimologic, numele derivă din < bg. selişte

Cazul de faţă se confirmă. Din informările pe care le-am primit de la unii locuitori ai

8alomirului de Câmp se păstrează tradiţia conform căreia În Sălişte / Silişte ar fi fost una din vetrele

satului, în vremuri însă nu prea vechi.

Este interesant, În ultimele cazuri de la Balomiru de Câmp, vehicularea unor toponime

sinonime, Însă provenind din fonduri lexicale diferite, anume latin şi slav. Desemnarea prin Săteşti a

primei vetre a satului Balomiru de Câmp, nu este lipsită de importanţă. Forma mai nouă, preluată din

fondul slav, de Sălişte / Silişte a cunoscut o largă răspândire În cursul evului mediu in Transilvania şi

nu numai, ea fiind fonna ce s-a impus până in perioadele recente. In zona imediat Învecinată,

toponimul se regăseşte sub forma Sălişte in hotarul actualei localităţi Săliştea (f. Cioara)", pe locul

unde a existat vatra fostei localităţi Archiş, dispărută in cursul evului mediu. Este de subliniat, nu in

ultimul rând, tradiţia puternică ce s-a păstrat în legătură cu vetrele vechi ale satului Balomiru de Câmp,

mai slab reliefată În alte locuri de pe Valea Cugirului şi nu numai.

Obreje (Balomiru de Câmp, Vinerea. Şibot. Sărăcsău, Băcăinţi) - În localitatea Vinerea

desemnează marginea unei terase ce porneşte din ultima ramificaţie a Culmii lui Pălru. şi care continuă

până în hotarul sudic al Şibotului. B. Vulcu a semnalat termenul de obreje de la Vinerea prin sensul de

"ridicături mici pe câmp sau şes sau chiar pe şesul dealului,,. Forma aceasta, neîntâlnită de noi, îşi

poate avea explicaţia prin prezenţa, într-adevăr, a unei mici movile de pământ pe amintita terasă, care

nu prezintă însă alte denivelări naturale sau artificiale.

Sub acelaşi nume este cunoscută marginea terasei a doua din stânga Mureşului, începând cu

hotarul vestic al Şibotului, până în hotarele localităţilor Sărăcsău şi Băcăinţi.

La Balomiru de Câmp apare semnalat toponimul Obrezse (la 1 847), sau Obreja9, el

desemnând o porţiune din terasa a doua de pe stânga Mureşului, la sud de sat, corespunzând actualei

şosele europene şi intră în hotarul estic al Şibotului.

Intenţia noastră de a semnala toponimul în discuţie s-a sprijinit pe desele referiri în literatura

de specialitate la descoperiri arheologice în perimetre desemnate în acest mod. Amintim aici că

materiale arheologice au fost descoperite, spre exemplu, în locurile denumite Obreje de la Unirea

(Hdr, Obreje (Căpâlna, Ab) ori în imediata vecinătate, la Obreje (Ceru Băcăinţi). Într-adevăr, în

cazul localităţi lor Balomiru de Câmp, Sărăcsău şi Băcăinţi, terasele denumite Obreje conţin urmele

unor vechi locuiri omeneşti .

Săracsău - este numele actual al localităţii Sărăcsău, localitate al cărei hotar se

extinde şi la stânga Mureşului, în spaţiul analizat de noi. Denumirea aşezării ne indică o legătură

evidentă cu sarea, fie în relaţie cu transportul de sare pe Mureş, fie datorită prezenţei în zonă a unor

"'sărăruri" .

Într-un document datat la 1291 , numele actualei localităţi Aurel Vlaicu apare numele de terra

Sohtheluk, Denumirea Sohtheluk, de origine maghiară, s-ar traduce prin "teren sărat". situaţie ce

permite enunţarea ipotezei ca numele iniţial al localităţii să fi fost Sărătura, din care a derivat şi forma

maghiară .

Existenţa într-un areal destul de restrâns a câtorva toponime c e fac aluzie la zăcăminte de sare

îşi poate avea explicaţia în două moduri. Primul ar fi existenţa unor ape sărate, fapt dovedit de

hidronimele Valea Rea , Valea Sărăţii, alături de care poate fi trecută şi forma Sărătură (Sohtheluk)

pomenită în anul 1291 . Cea de-a doua interpretare ar putea fi exprimată în sensul luării în considerare

a văii Mureşului ca arteră principală folosită pentru transportul , pe cursul întregului ev mediu, a

blocurilor de sare provenite din zonele salinifere ale Transilvaniei, fapt care ar fi putut genera apariţia,

spre exemplu, a numelui satului Sărăcsău.

Toponimele pot aduce, în opinia lingviştilor şi nu numai - un număr tot mai mare de istorici şi

arheologi situându-se pe aceeaşi poziţie -, un important aport la problema simbiozei dintre diferitele

populaţii care au existat şi convieţuit în zorile evului mediu timpuriu"'. Este şi cazul acelora Balomir,

SIăvoaia, Polgradia, Superiori Kumillu sau Kunertu.