Personalitati marcante

IOSIF SARBU (n. 21 septembrie 1925, Şibot, Alba - d. 6 septembrie 1964) a fost primul campion olimpic român din toate timpurile, la disciplina tir, în cadrul JO Helsinki - 1952 (proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziţia culcat). Multiplu campion naţional şi balcanic. După victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma şi poziţia de tragere, în urma unei afecţiuni la ochiul drept; reuşeşte, totuşi, un loc 5 la JO din Melbourne - 1956. Din motive încă neelucidate, s-a sinucis, la 6 septembrie 1964.
Începutul sportiv

Tatăl său, Dănilă Sârbu, trudea din greu un petic de pământ neroditor, iar când Iosif avea doar patru ani acesta a plecat la Bucureşti pentru o sujbă bună. Mutarea întregii familii a avut loc peste trei ani. Iosif pune mâna pe puşcă la vârsta de 12 ani, fiind iniţiat de tatăl său ca prim antrenor. La 14 ani îşi trece în palmares cea dintâi victorie la „ Cupa Oraşului Bucureşti" în întrecerea elevilor, la proba de armă sport, cinci focuri, din poziţia culcat, fiind la un punct distantã de punctajul maxim(49 din 50). Provenind din familie modestă această victorie clară este dată repede uitării.

După aceea vine războiul şi soldatul Iosif Sârbu luptă pentru Eliberare, participând între timp la concursurile militare cu arma de război . În 1946 participă şi câştigă concursul naţional de tir cu 358 de puncte la armă liberă poziţia în picioare.

Viaţa sportivă înainte de Olimpiadã

În 1947 este campion balcanic cu un total de 391 de puncte la armă liberă, poziţia culcat. În anul 1949 cu patru titluri naţionale deţine supremaţia internă a acestui sport. Tot în acel an la proba 40 de focuri culcat el nu putea trece de pragul 399. Pentru a ajunge la perfecţiune corespondeazã cu finlandezul Janhonen, campionul mondial al zilei, care îl determinã pe român să caute şi să găsească soluţii noi în construcţia şi reglajul armei, dar cu toate astea nu trece de 399. Astfel vine anul 1952 cu dubla mare confruntare: Campionatele Mondiale de la Oslo şi Jocurile Olimpice de la Helsinki.

Ajuns în Ţara celor 1000 de lacuri Iosif vede la startul probei sale preferate pe americanul Jackson ( singurul din lume care atinsese cele 400 de puncte) şi sfãtuitorul sãu de tainã Janhonen.

La aşa-numitele „ concursuri pentru insignă" Iosif Sârbu a cucerit aurul la armã liberă cu calibru redus, poziţia în picioare, cu 371 de puncte şi două „arginturi" la acelaşi tip de armă, poziţiile culcat şi în genunchi. Peste numai câteva zile va obţine a doua insignă de aur la proba de armã liberã poziţia în genunchi, 40 de focuri, cu o performanţã de 385 de puncte

Marea victorie, prima Olimpiadă

Pentrtu Iosif Sârbu Olimpiada s-a desfãşurat pe Poligonul Malmi care se afla la 26 de kilometri de Helsinki. Pe mulţi dintre concurenţi Iosif deja îi depãşise în Norvegia, dar rãmânea marele Jakson şi ţintaşul sovietic Boris Andreev, creditat printre marii favoriţi.

Finaliştii probei de armã liberã calibru redus , 40 de focuri, poziţia culcat, sânt chemaţi la standuri. În aceste clipe Iosif Sârbu se gândeşte la „imposibilul 400":" Hai sã le arãtãm de ce sântem în stare! Cã n-au prea auzit de noi!". Aşa va începe una din cele mai fantastice finale din istoria tirului.

Iosif Sârbu înscrie primul „decar" din primul foc, dar asta nu-l entuziasmeazã, ştiind cã pânã la final mai este mult, astfel încât seria „decarilor" continuã. Numai cã acest lucru îl realizase între timp şi contracandidaţii: Andreev; Boa; Spören; Horber şi Jakson.

Momentele de încordare se scurg cu repeziciune şi vine clipa ultimului foc. Iosif simte un fior lãuntric, luneta arãtându-i clar cã se aflã la un foc distanţã de „imposibilul 400". Trebuie sã reuşeascã cu orice preţ! Respirã adânc de câteva ori, se aseazã din nou în poziţie de tragere, potriveşte arma îndelung, fixeazã la nesfârşit cãtarea pe baza ţintei şi în fine blocheazã respiraţia. Arãtãtorul începe sã apese imperceptibil pe trãgaci, milimetru cu milimetru. Şi plumbul porneşte, purtat de un fir spre inima ţintei. Se uitã dupã aceea prin lunetã vede rezultatul dar îşi înfrâneazã foarte greu bucuria omeneascã. Se uitã curios la acele ceasorniculuiconstatând cã toatã tragerea a durat 70 de minute, în acest scurt timp a fost posibilã realizarea perfecţiunii probei de tir.

Iosif a aflat vestea victoriei atunci când trãgea seria din poziţia „din genunchi". Nu s-a mai putut concentra, simţind o istovealã plãcutã cum i se strecuraserã în corp. În fine s-au anunţat rezultatele oficiale Iosif şi Andreev fiind la egalitate cu 400 de puncte, victoria fiind apropiatã de cel care avea mai multe „muşte" adicã gloanţe ce au lovit mijlocul negru a ţintei. Astfel doi olimpici aveau egalitate pe record mondial şi olimpic. Victoria în cele din urmã a fost acordatã lui Iosif deoarece conducea cu 33 de lovituri în mijlocul ţintei faţa de cele 28 ale adversarului. Atunci la Malmi s-a auzit PENTRU PRIMA DATA IN ISTORIE IMNUL ROMANIEI.

Clasamentulcopetiţiei fiind urmãtorul:

1. Iosif Sârbu România 400 p (33) -campion olimpic

2. AndreevU.R.S.S. 400p (28)

3. Jakson S.U.A. 399p

4. BoaCanada 399p

5. Spören Germania 399p

6. Horber Elveţia 398p

7. Leskinen Finlanda 398p

8. Moreira Brazilia 398p

În acele momente mulţi munţi de cernealã au curs pentru aceastã victorie, deoarece primii clasaţi au fost la egalitae de puncte şi acestea fiind maxime, diferenţa între ei fiind infimã. Un alt motiv fiind acela cã tabloul general al competiţiei arãta clar cã medaliile şi ordinea fusese grav modificatã de przenţa sau absenţa unui punct. Realizând o comparţie: campionul olimpic din 1976 de la Montreal ,americanul Murdock a realizat 398 de puncte. Dacã ar fi fost la Helsinki s-ar fi mulţumit cu locul şase.

A doua olimpiadã si a treia

În aceste condiţii va reuşi la urmãtoarea ediţie a Jocurilor Olimpice(Melbourne 1956) sã se claseze pe locul cinci, în proba de armã liberã calibru redus, 60 focuri culcat, realizând 598 de puncte din 600 de puncte, la numai un puct de medaliatul cu argintşi la douã de campionul olimpic, canadianul Quelette, care egala recordul de maxim 600. În acele vremuri, datoritã faptului cã recordurile "se spãrgeau " din ce în ce mai des Federaţia Internaţionalã se decide sã micşoreze dimensiunea "muştelor". La Kiev în 1957 Iosif Sârbu îl învinge pe capionul olimpic de la Melbourne în proba 3 ori 40 de focuri Anatoli Bogdanov . La Olimpiada de la Roma campionul avea 35 de ani. Calificarea în finala competiţiei nu a fost o problemã , dar nu a mai putut sã se batã pentru meladie, clasându-se pe locul 12, jurându-si sã revinã mai pregãtit peste patru ani, la Tokio. Însã aceastã promisiune nu a putut sã mai fie onoratã.

Citate ale sportivului

În marele concert al sportului, tirul reprezintã muzica de cameră. E o sonata pentru vioară solo. Totul e limpede şi viguros. Şi trãgãtorul e singur. E doar cu sine însuşi... Trâmbiţele asurzitoare ale fotbalului au amuţit treptat, dincolo de zidurile adolesceţei. În tir totul e grav şi profund...

Aici nu e teren de fotbal, ci o catedralã a sportului. Dacã vreţi sã intraţi în ea, pãşiţi în vârful picioarelor, iar dacã aveţi alte gânduri, dispãreţi repede, cã pe aici se mai rãsucesc şi urechi...


              IOSIF SARBU  IOSIF SARBU


 

 

EMIL TURDEANU(n. 10 noiembrie 1911, Şibot, judeţul Alba - d. 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franţa) a fost un filolog şi istoric literar român din exil, profesor la Catedra de limba română de la Sorbona.

Biografie

A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, specializându-se apoi la Şcoala Română de la Fontenay aux Roses (1935-1937), la École des Langues Orientales Vivantes din Paris şi la Belgrad. În anul 1943 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, o lucrare deschizătoare de drumuri la acea dată: Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare.[1] A fost diplomat la École des Hautes Études din Paris, unde îşi susţine, în 1947, cel de-al doilea doctorat cu teza La littérature bulgare du XIVe siècle et sa diffusion dans les pays roumains. A lucrat ca cercetător la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Paris (1948-1977). A predat limba şi literatura română la Sorbona (1948-1972) şi apoi limba română la Universitatea La Sapienza din Roma (1977-1983). A editat două reviste importante ale exilului românesc: „Revue des études roumaine" şi „Fiinţa românească".

Lucrări publicate

Volume

Studii şi articole (selectiv)

 Afilieri

  • Membru al Societăţii Studenţilor în Istoria Literaturii Române Vechi (fondată în 1930).
  • Membru de onoare al Academiei Române (din 1994).

 

Studii dedicate lui Emil Turdeanu

  • Profesorul Emil Turdeanu - doctor honoris causa al Universităţii Bucureşti, în „Romanoslavica", 31, 1993, p. 137-143.
  • Mircea Anghelescu, Oameni şi cărţi de altădată, în „Luceafărul", nr. 46, 24 decembrie 1997, p. 17.
  • Ştefan S. Gorovei, Profesorul Emil Turdeanu la 80 de ani, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. Xenopol»", Iaşi, 28, 1991, p. 341-344.
  • Andrei Oişteanu, Din nou despre Emil Turdeanu, în „Jurnalul literar", 1, 1990, 12 noiembrie, nr. 45-46, p. 3.
  • Victor Spinei, Un patriarh al medievisticii româneşti: Emil Turdeanu, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza»", Iaşi, Istorie, 37-38, 1991-1992, p. 384-387; în „Cronica", 26, nr. 31, 1-15 decembrie 1991, p. 7.
  • Mihaela Constantinescu, În exil, meditând la destinul culturii româneşti prădate de ruşi, în „Jurnalul literar", 11, 2000, feb.-mart., nr. 3-6, p. 6.
  • Nicolae Florescu, Cu Emil Turdeanu despre respectul adevărului, în „Jurnalul literar", 11, 2000, feb-mart, nr. 3-6 , p. 1, 6.
  • Violeta Barbu, In memoriam Emil Turdeanu, în „Studii şi materiale de istorie medie", XX, 2002, p. 11-14.
  • Mircea Handoca, Emil Turdeanu către Mircea Eliade, în „Jurnalul literar", 18, 2007, sept.-oct., nr. 17-20, p. 16.

          EMIL TURDEANU



  • VALERIU BORA - poet si eseist (1890 - 1976)


Născut la Crivobara în jud. Caras Severin
Decedat in Com. Sibot, jud Alba
Studii teologice la Lugoj şi Blaj.
Preot greco-catolic în satele Homorod şi Vaidei.
Publică versuri şi diferite materiale în diverse publicaţii ale vremii:
"UNIREA", "ROMÂNUL", "DRAPELUL", "GAZETA HUNEDOAREI" şi în reviste orăştiene, precum: "LIBERTATEA", "SOLIA DREPTĂŢII".
La iniţiativa sa, ia fiinţă "Societatea scriitorilor români din Ardeal" (Cluj-Napoca).
Din volumele şi lucrările publicate:
"TRUDA", "VISEAZĂ PĂMÂNTUL", "DRAPELE ŞI LAURI" etc.
S-a bucurat de prietenia unor scriitori de marcă:
Nicolae lorga, Liviu Rebreanu, lon Agârbiceanu, Eugen Lovinescu, etc.


  • OPRITA GHEORGHE - erou martir al inchisorilor comuniste
  • ANGHEL AVRAM - pictor detinut politic
  • BADIU PETRU - inginer detinut politic
  • CRISTEA TRAIAN - pictor
  • VIOREL EMILIAN - fizician
  • MICLEA GHEORGHE- preot
  • MARA IOAN - medic cardiolog               
          Valeriu Bora